Puși în libertate pentru cămătărie, reținuți pentru furtul unei poșete

1277
Doi din cei 15 constănțeni acuzați de cămătărie și arestați în urmă cu o săptămână, iar ulterior eliberați de instanță, au fost reținuți, din nou, miercuri seară. De data aceasta, Asan Memet, de 61 de ani, și Niat Memet, de 38 de ani, tată și fiu, sunt acuzați de furt calificat. Cei doi, se aflau în stațiunea Mamaia iar la un moment dat au pus ochii pe poșeta unei turiste, de 32 de ani, din Târgoviște. Femeia își transporta bagajele la mașină, iar în momentul în care și-a pus geanta pe banchetă, cei doi au trecut la acțiune. Unul dintre ei i-a distras atenția și a întrebat-o în ce direcție este Cazinoul, iar celălalt i-a sustras poșeta în care se aflau un telefon mobil, două portofele conținând suma de 300 de lei și diferite bunuri personale. În momentul în care turista a observat că a fost păcălită a început să strige după ajutor. O patrulă de poliție aflată în apropiere a auzit strigătele femeii și i-a prins pe cei doi bărbați. Ei au fost reținuți și urmează să fie prezentați judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă sub acuzația de furt calificat. Cei doi au mai fost arestați în urmă cu aproximativ o săptămână sub acuzația că, împreună cu alte 13 persoane, l-au șantajat și amenințat pe Ion Șerban, fostul șef al Miliției Economice. Ulterior, în urma judecării recursului, suspecții au fost eliberați de magistrați.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1897 secunde