RADU MAZĂRE, CONDAMNAT la 4 ani cu SUSPENDARE. NICUȘOR CONSTANTINESCU, 3 ani cu SUSPENDARE

8621
14
RADU MAZĂRE, CONDAMNAT la 4 ani cu SUSPENDARE. NICUȘOR CONSTANTINESCU, 3 ani cu SUSPENDARE - mazare465x390-1499694913.jpg
Fostul primar al Constanței, Radu Ștefan Mazăre, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel București. 


Radu Mazăre a fost judecat în dosarul retrocedărilor din Constanța.


Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani de închisoare, tot cu suspendare.


În același dosar, fostul acționar al echipei Dinamo, Cristian Borcea, a fost achitat.


Decizia nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Înalta Curte de Casație și Justiție.


Constantin Racu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, aceeași condamnare fiind dispusă și în cazul unui alt inculpat în dosar, Dragoș Săvulescu, fost acționar al echipei de fotbal Dinamo București.

La trei ani de închisoare cu suspendare au fost condamnați și fostul șef al Direcției Patrimoniu din Primăria Constanța Ramona Dospinescu, fostul șef al Direcției Tehnic- Investiții Ion Marica, fostul consilier juridic Cristian Talpău și Nora Chirca, tot consilier juridic.

Magistrații au decis, de asemenea, achitarea lui Aurel Jean Andrei, notar public și soțul președintelui Tribunalului București Laura Andrei, a lui Bogdan Ghițulescu, consilier juridic, și a lui Dan Miron, fost consilier local.

Instanța a încheiat în 7 aprilie dezbaterile în dosarul retrocedărilor din Constanța, care se judecă de aproape nouă ani la Curtea de Apel București.

La ultimul termen al procesului, Radu Mazăre a spus că speră ca "expunerea media" și "încărcătura publică a procesului maraton" să nu afecteze soluția dată de către magistrați.

xxx


Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pe 28 octombrie 2008, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea și atribuirea nelegală a unor întinse suprafețe de teren intravilan din Constanța, Mamaia, plajă și faleză.


Împreună cu Mazăre au fost trimiși în judecată mai mulți membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanța, printre care: Nicușor Constantinescu - fost președinte al CJ Constanța și fost consilier municipal; șeful Direcției Administrație Publică, Constantin Racu; șeful Direcției Patrimoniu, Daniela Ramona Dospinescu; șeful Direcției Tehnic-Investiții, Ion Marica; fostul consilier municipal Dan Miron și consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă și Bogdan Ghițulescu. Aceștia sunt acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.


xxx


Ceilalți inculpați sunt funcționari din Primăria Constanța, funcționari în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, mandatari, notari publici, moștenitori ai persoanelor îndreptățite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care și Cristian Borcea și Dragoș Săvulescu, foști acționari ai echipei de fotbal Dinamo București), interpuși cumpărători de terenuri și un evaluator agreat de Primăria Constanța, acuzați de procurori de săvârșirea de infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție sau de complicitate sau instigare la aceste infracțiuni.


xxx


Alături de aceștia, în dosar a fost trimis în judecată și notarul Jean Aurel Andrei, soțul președintei Tribunalului București, Laura Andrei. DNA acuză că, în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, au soluționat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obținerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietății asupra unor mari suprafețe de teren la care nu aveau dreptul.




xxx
"Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafețe de teren intravilan, în valoare de 114 milioane euro. (...) În mod legal, a fost revendicată suprafața de 309.549 mp, cei îndreptățiți beneficiind de restituiri și atribuiri în suprafață cu puțin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile și atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată — aproape un milion de metri pătrați", susțin anchetatorii.


Procurorii DNA precizează că au fost restituite porțiuni de plajă și faleză care, potrivit Constituției și legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietății publice, "adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice".


Potrivit procurorilor anticorupție, prin faptele săvârșite de cei 37 de inculpați în această cauză s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanța.

Cristian Borcea a fost acuzat că a prejudiciat statul român și municipiul Constanța cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alți doi învinuiți din dosar, Georgică Giurgiucanu și Emil Dragoș Săvulescu, în societatea comercială "Holiday Club Neptun" SA. Săvulescu și Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparțineau unei persoane în vârstă — Buzescu-Movilă Ivonne Aline. Aceasta moștenise proprietăți impresionante în București și Constanța și lăsase partea sa din moștenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.

Cu complicitatea unui notar, cei doi au acționat ca mandatari în numele acesteia și au solicitat Primăriei Constanța să intre în posesia unor suprafețe de teren ce însumau 12.500.000 de metri pătrați. Mai mult, ei au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuți sau rude, la prețuri foarte mici.



Potrivit procurorilor, Cristian Borcea a cumpărat de la cei doi asociați, la prețuri modice, o cotă de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentând 1.531.250 de metri pătrați. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanța a luat act de "vânzările" și "revânzările" de drepturi succesorale de care a fost deposedată Buzescu-Movilă Ivonne Aline, pe baza unor referate aprobate de primarul Mazăre.


În rechizitoriu se mai arată că membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 și Radu Mazăre au emis înscrisuri în baza cărora s-au constituit nelegal drepturi de proprietate privată pentru 96 de terenuri intravilane din patrimoniul municipiului Constanța și din domeniul public al statului, ale căror prețuri au fost mult subevaluate.


Potrivit calculelor făcute de procurori, raportând prețul plătit pentru drepturile succesorale cu prețul terenurilor cedate de Primăria Constanța și vândute ulterior, inculpații au obținut profituri enorme. Spre exemplu, Cristian Borcea a fost împroprietărit cu 8.990 metri pătrați în zona Mamaia Nord, teren pe care l-a vândut cu 449.541 de euro (50 euro/mp), față de cei 54 de euro (0,006 euro/mp) reprezentând suma investită. În total, Cristian Borcea a fost împroprietărit de Primăria Constanța cu 29.000 metri pătrați.


Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
jj
10 iulie 2017
jj

Huoo hotilor. Judecatori manjiti

zaas
10 iulie 2017
Fur si eu ?

As fura o gaina , e vreo problema ,cat mi-ar da pentru furtul acesta ?

Papu
10 iulie 2017
o găină furată...

pentru o găină furată iei 4 luni cu executare. Valoarea contează mai puțin. Fapta și violarea unei proprietăți contează la cele 4 luni de pușcărie.

Răspuns la: Fur si eu ?
Adăugat de : zaas, 10 iulie 2017
As fura o gaina , e vreo problema ,cat mi-ar da pentru furtul acesta ?
zaas
10 iulie 2017
violarea ?

si Mazarica nu a violat proprietatea statului roman ? terenurile Constantei sau dus la smecheri sau cum . . .

Peste 20 de ani
10 iulie 2017
moartea Romaniei

Este cazul sa fie anchetati judecatorii ? Nuuuu ... Asta este "specificul" de care pomenea o oarecare judecatoare lui Klemm. Nu exista o alta tara in care sa ai condamnare cu suspendare dupa ce ai organizat furtul unui intreg oras. Nu este loc de resemnare... Judecatorii sunt un motor pentru societate. Societatea hotilor din Romania. Justitia in Romania? Nu ca ar fi oarba.. are maoinile cele mai lungi ! cartierul Roterdam.. Nu aia nu-i hotie.. Dulce e proprietarea furata cu dragoste de tara.. Haideti fratilor sa furam ! Justitia este cu noi !

Cocosul Penal
10 iulie 2017
Gaina- noul brand al Justitiei

Ce zice gaina alergata de cocos?Dacă fug, zice că-s proastă, dacă stau, zice că-s curvă, mai bine mă-mpiedic! Ce spun mai nou judecatorii mioritici?Daca il achit ,ma injura lumea,daca-l condamn imi sar penalii Romaniei in cap, asa ca mai bine ii dau cu suspendare. Curat murdar! Daca asa merge justitia in tara asta, atunci sa adoptam GAINA ca brand al justitiei romane. Asa cum oaia lui Dobre si Daea aspira la titlul de miss Litoral, asa si gaina din celebrul banc o poate inlocui cu succes in Romania pe zeita Themis. Doamna judecator, decat sa faca circ si sa-i dea lui Mazare cu suspendare dar fara sa plateasca niciun prejudiciu (ciudat, e vinovat dar nu plateste nimic) , mai bine il achita. Cu suspendare ii dai unui gainar care este la prima abatere, nu unui grangure gen Mazare.In cazul lui Mazare,ori il condamni la ani grei de puscarie si-l lasi si-n fundul gol fara niciun ban ,ori il achiti,il gasesti nevinovat si-l lasi liber.Ori alba, ori neagra, gri nu merge in cazul lor. PS.Concluzie - baieti intrati in politica, si furati cat puteti ptr ca justitia o sa va dea cu suspendare fara sa platiti niciun prejudiciu.

constantean
10 iulie 2017
asa da

cum o fi frate sa furi pana lesini milioane si sa iei cu suspendare.. poate sa fie si 100 de ani.. tot o zi nu faci

Elena
10 iulie 2017
"condamnare"

SA IESIM IN STRADA! justitia corupta!

Romanfraier
10 iulie 2017
Unde esti tu tepes doamne

Cine sunt judecatorii care au dat 3 ani de inchisoare cu executare unei mame ce a furat mancare pentru fetita ei...aceeasi care au dat cu suspendare pentru milioane furate.

Ion
10 iulie 2017
As vrea sa stiu cine au fost in completul de judecata

Ca sa pot sa ii scuip in fata daca ii vad. Fiecare din complet era un nemernic santajabil. De aceea s-a ajuns la aceasta sentinta. Rusine!

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 0.2502 secunde