Razie cu efective mărite în sudul litoralului: zeci de amenzi și sute de persoane verificate

97
< 1 min citire
Razie cu efective mărite în sudul litoralului: zeci de amenzi și sute de persoane verificate - whatsapp-image-20260517-at-12381-1779012351.webp
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia, alături de agenți ai Secției 1 Poliție Neptun, Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai și Secției 3 Poliție Costinești, au desfășurat, pe 16 mai, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, precum și pentru combaterea consumului de alcool și alte substanțe.
Controalele au avut loc atât în municipiul Mangalia, cât și în localitățile Limanu, Pecineaga, 23 August, Tuzla, Costinești și Neptun.
În cadrul acțiunii, oamenii legii au legitimat peste 200 de persoane, au verificat 6 săli de jocuri de noroc și mai mulți operatori economici, fiind controlate și 180 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 25.000 de lei.
Totodată, au fost reținute două permise de conducere în vederea suspendării și a fost retras un certificat de înmatriculare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și al Biroului Investigații Criminale și face parte din activitățile desfășurate pentru menținerea ordinii și siguranței publice în sudul litoralului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1482 secunde