Razie de amploare în Constanța. Peste 800 de șoferi amendați

198

Articole de la același autor

Polițiștii rutieri constănțeni au organizat, miercuri, o amplă acțiune de depistarea în trafic a șoferilor care conduc nerespectând legislația în vigoare. Oamenii legii au început evenimentul la ora 12. În doar câteva minute, peste 60 de rutieriști s-au răspândit în tot municipiul Constanța. 


"Acțiunea a vizat disciplinarea șoferilor în trafic. A vizat identificarea conducă-torilor care nu respectă dispozițiile legale, inclusiv care nu au permis sau au con-sumat alcool", a declarat inspectorul principal Gelu Manolescu, din cadrul SR Constanța. 
Imediat, primii șoferi care nu respectă legea au început să apară. Până la sfârșitul acțiunii, adică la ora 18, rutieriștii au sancționat peste 800 de șoferi, dintre care 660 de amenzi au fost doar pentru nepurtarea centurii de siguranță. "În cadrul acțiunii, au fost aplicate 821 de sancțiuni contravenționale, dintre care 646 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 82 pentru folosirea telefonului mobil fără dispozitiv tip «mâini libere» și 86 alte abateri. De asemenea, polițiștii rutieri au reținut șapte permise de conducere, au retras 11 certificate de înmatriculare și au constatat o infracțiune la regimul rutier. Obiectivele polițiștilor rutieri, de asigurare a unui trafic rutier sigur în județul Constanța, de reducere a accidentelor grave de circulație și de descurajare a conduitei antisociale în trafic au fost atinse, astfel de acțiuni urmând a fi intensificate în perioada imediat următoare", au precizat reprezentanții IPJ Constanța. Scuzele conducătorilor auto sunt diverse. De la "acum doar ce plecasem de pe loc și imediat m-ați oprit, de nu am avut timp să cuplez centura", până la "aveam centura, nu ați văzut bine", șoferii au încercat în fel și chip să scape de amendă. Însă rutieriștii nu s-au lăsat înduplecați. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6008 secunde