Polițiștii din Constanța și Mangalia au desfășurat, în noaptea de 20 spre 21 iunie, mai multe acțiuni pentru menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor cu violență și combaterea consumului de alcool și substanțe interzise. În urma controalelor, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 117.000 de lei.
În municipiul Constanța, polițiștii Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică au verificat modul în care societățile comerciale respectă legislația privind paza obiectivelor și protecția persoanelor. Au fost controlate 12 obiective și 16 agenți de securitate, fiind aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare de 11.600 de lei.
Tot în cursul nopții, polițiștii Secției 2 au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor comise cu violență și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise. Oamenii legii au legitimat 94 de persoane și au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 31.000 de lei, majoritatea pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.
La rândul lor, polițiștii Secției 3 au desfășurat controale pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică și rutieră. În cadrul acțiunii au fost legitimate 82 de persoane și au fost verificate 27 de autovehicule. Au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 37.000 de lei. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Acțiuni ample au avut loc și în municipiul Mangalia, unde polițiștii au legitimat 334 de persoane și au verificat 250 de autovehicule. În urma controalelor au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 38.000 de lei.
Totodată, au fost reținute trei permise de conducere în vederea suspendării, au fost retrase cinci certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor.