Regulamentul pentru taxiurile din Constanța, în consultare publică

293
Regulamentul pentru taxiurile din Constanța, în consultare publică - regulamenttaxi-1615401498.jpg

Articole de la același autor

Regulamentul după care va funcționa serviciul de taxi în municipiul Constanța a fost făcut public, pentru a fi consultat de toți cei interesați. Potrivit autorității publice locale, proiectul de hotărâre privind respectivul regulament este în dezbatere publică pentru următoarele 30 de zile.

Cei interesați pot transmite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare astfel: prin poștă, la sediul din Ștefan Mihăileanu nr. 10 – serviciul Management Drumuri și Transport Public; prin email, la adresa [email protected]. Materialele transmise vor purta mențiunea: „Recomandare la proiectul pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța”.

Menționăm că respectivul regulament a stârnit numeroase nemulțumiri în rândul taximetriștilor, în timpul realizării lui, din cauza mai multor prevederi: reducerea numărului de autorizații de taxi, suspendarea autorizației de taxi, în urma mai multor abateri, scoaterea de pe stradă a mașinilor mai vechi de zece ani, impunerea unei vestimentații alcătuită din cămașă și pantaloni etc.

Intenția autorității publice locale este ca acest regulament să intre în vigoare până la începutul sezonului estival 2021. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2037 secunde