Renault Megane a ajuns la cea de-a 4-a generație! Modelul oferă în premieră sistemul 4Control

306
Au trecut 20 de ani de la apariția primei generații Megane, vândute în întreaga lume în peste 6 milioane de exemplare. Unul dintre cele mai importante modele ale mărcii Renault, Megane, aflat la cea de-a patra generație, vine cu o serie de dotări excepționale și tehnologie specifică segmentelor superioare. Pentru a se convinge de noul Renault Megane, 40 de jurnaliști din țară și Moldova, atât de la publicații naționale cât și regionale, au avut două zile la dispoziție pentru a testa 12 mașini, în versiuni Intens/Energy dCi 130 si GT/Energy TCe 205. Jurnaliștii au avut ocazia de a testa mașina pe distanța București-Covasna (269 km), cu o pauză de 2 ore la circuitul de la Prejmer, de lângă Brașov, unde au testat sistemul 4Control. Impactul acestui sistem asupra mașinii a fost explicat de doi campioni de raliu, Alex Filip și Sebastian Barbu. 


Premieră pentru noul Megane si pentru segmentul C: sistemul 4Control
Sistemul 4Control este unic în acest segment. Funcționeaza foarte simplu, dar foarte eficient : cele 4 roți directoare asigura un plus de stabilitate in viraje. Sub 80 km/h, roțile spate virează în sens invers roților din față, iar când rulați cu peste 80 km/ h, roțile spate virează în același sens cu roțile din față. Aceste date sunt valabile pe modul Sport, limita fiind setată la 60 km/h în ceea ce privește celelalte trei moduri de care dispune mașina. De asemenea au fost testate și alte tehnologii, de ultimă generație, RLink2 si MultiSense, care aduc șoferului și pasagerilor un plus de confort. 


Versiuni de echipare
Cu patru versiuni de echipare, Life, Zen, Intens și GT, Megane propune o serie de echipamente și tehnologii de segment superior, dar și o gamă largă de motoare. Versiunea de bază Life asigură deja un nivel satisfăcător de dotări standard, incluzând ABS cu sistem de asistentă la frânarea de urgență, ESP cu asistentă la pornirea în pantă, aer condiționat cu reglaj manual și Cruise Control. Confortul crește pentru versiunea de echipare Zen. Această versiune propune următoarele echipamente standard în plus față de versiunea de bază: proiectoare de ceață, climatizare automată pe două zone cu senzor de calitate a aerului, geamuri electrice față și spate cu impuls precum si consola centrala înaltă cu spațiu pentru depozitare și costieră incluse. Versiunea Intens vine cu o oglindă interioară retrovizoare electrocrom, sistem de închidere și demaraj tip "maini libere", tablou de bord complet digital, afișaj color tip TFT 7" și sistemul Multi-Sense și multimedia R-LINK 2. 


Nivelul exclusiv de echipare GT propune șasiul 4Control, ce asigură dinamism, precizie și senzaii accentuate. Acesta versiune include echipamente și funcții specifice, din zona sport: funcția Launch Control pentru demaraje rapide si controlate, clapete de comandă pentru cutia EDC și pedalier sportiv din aluminiu, inclusiv schimbător de viteze specific GT, volan din piele cu design sportiv incluzând suporturi pentru odihnirea degetelor, scaune faă tip GT cu suport lateral îmbunătățit și tetiere integrate și difuzor spate cu design sport tip Formula 1. 


Ca motorizări, noul Megane propune o gama largă: Energy 1.5 dCi 90, cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte; Energy 1.5 dCi 110, cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte; Energy 1.5 dCi 110 EDC cu transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC cu 6 trepte; Energy 1.6 dCi 130 cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte; Sce 115 cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte și Energy 1.6 TCe130 cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Prețul de pornire a noului Megane este de 14.800 de euro, iar clienții sunt așteptați la showroom-ul Renault din Constanța pentru a testa ultimul model. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0028 secunde