Repetiții pentru aplicațiile militare de la vară, la Mihail Kogălniceanu

263
2 min citire
Aproape 200 de militari americani și români se află la baza de la Mihail Kogălniceanu pentru a pregăti antrenamentele care se vor desfășura în această vară și la care vor participa în jur de 1.200 de soldați din România și SUA.
Potrivit maiorului Axinia Dragoș, de la Biroul de Relații Publice al Forței Operaționale Întrunite, personalul Centrului Administrativ de la aerodromul Mihail Kogălniceanu a sosit în bază pentru a pregăti instruirea și rotirea forțelor militare de anul acesta.
Personalul comandamentului Forței Operaționale Întrunite Est, aflat sub conducerea Joint Task Force-East, este format din aproximativ 160 militari SUA și 40 militari români, care au început să sosească la bază de pe 19 mai. Ei vor avea misiunea principală de a pregăti baza din punct de vedere logistic pentru militarii care vor sosi în această vară la Mihail Kogălniceanu.
Din partea comandamentului SUA personalul provine din diferite baze militare din Europa și este condus de USAREUR, în timp ce, din partea română, comandamentul este condus de Statul Major al Forțelor Terestre.
Pe perioada verii, aproximativ 900 militari SUA si 300 militari români se vor roti în Centrul Administrativ Aerodromul Mihail Kogălniceanu, pentru a se antrena la nivel de echipă, grupă și pluton. Instrucția în comun va consta în trageri cu muniție reală-LFX, exerciții de rezolvare a unor situații tactice-STX, instrucție medicală, escortă, convoi, patrulare și operații în zone urbane.
De ieri, militarii au început să se antreneze la bordul unor elicoptere americane, iar pe timpul verii, ei se vor instrui la aerodromul Mihail Kogălniceanu, dar și în poligonul de la Babadag din județul Tulcea.
Ieri, Centrul Administrativ Aerodromul Mihail Kogălniceanu a anunțat că elicopterele care vor sprijini Forța Operațională Întrunită Est vor începe zborurile. Scopul acestora de antrenament este orientarea în ceea ce privește rutele de zbor spre spitalele locale. Echipajele vor stabili ruta cea mai rapidă pentru evacuarea militarilor care vor avea nevoie de ajutor medical, dacă vor fi răniți pe timpul desfășurării exercițiului. Elicopterele se vor antrena atât ziua, cât și noaptea, până la miezul nopții. Se vor depune toate eforturile pentru limitarea disconfortului creat populației locale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde