Reținut după ce a tâlhărit două femei

210
< 1 min citire
Un sucevean a fost reținut de polițiștii constănțeni după ce a tâlhărit două femeie.
Polițiștii Secției 3 îl cercetează în stare de reținere pe Ciprian Petrică Luchian, de 25 de ani, din orașul Lițeni, județul Suceava, suspectat de săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie.
Astfel, pe 16 octombrie, în jurul orei 7, pe aleea Lupeni, i-a smuls geanta de pe umăr unei femei în vârstă de 52 de ani. Maria Beșeleagă avea în geantă acte de identitate, două telefoane mobile și suma de 70 de lei. Femeia a depus plângere la poliție, relatând oamenilor legii semnalmentele agresorului.
Suceveanu, pe semne nemulțumit de pradă, a mai dat o lovitură pe 3 decembrie, când a atacat-o în scara blocului pe Camelia Stoian, de 45 de ani, din Constanța, pe care a deposedat-o prin violență de geanta pe care victima o avea asupra sa. În poșetă se aflau bunuri în valoare de 1.000 de lei. Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și instanței cu propunere de arestare preventivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0294 secunde