Revoltați că li se ocupă locurile de parcare plătite, constănțenii ”înroșesc” telefonul Poliției Locale

1983
2 min citire
La dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală (DGPL) Constanța, telefoanele nu se opresc niciodată din sunat. În primele trei luni ale acestui an, au fost înregistrate nu mai puțin de 3.260 de sesizări venite din partea cetățenilor. Cea mai mare parte dintre acestea vizează o problemă constantă a orașului: ocuparea ilegală a locurilor de parcare închiriate de la Primărie.
Directorul Poliției Locale, Ionuț Dumitru, consideră că acest val de sesizări este o dovadă a încrederii cetățenilor în autoritatea DGPL. „În opinia mea, este un lucru îmbucurător faptul că cetățenii ne sesizează și consider că au încredere în această instituție. Le mulțumesc pe această cale și îi încurajez în continuare să depună sesizări cu privire la orice lucru pe care îl constată ca fiind o abatere de la normele legale", a declarat acesta, pentru „Cuget Liber”.
Deși numărul sesizărilor telefonice este mare, în realitate, totalul este chiar mai ridicat, întrucât cetățenii folosesc și alte canale, precum poșta sau e-mailul. În cazurile în care este necesară intervenția imediată a polițiștilor, cetățenii sunt sfătuiți să sune direct la dispecerat.
Conform informațiilor oferite de directorul DGPL, una dintre problemele cele mai sesizate de către constănțeni rămâne ocuparea ilegală a locurilor de parcare închiriate de la Primărie. Acestea sunt raportate zilnic, în orele de vârf. Astfel, din cauza volumului mare de apeluri primite simultan, în special în intervalele 07:00–09:00 și 16:00–18:00, timpul de așteptare poate fi mai lung.
Suntem conștienți că perioada de așteptare în preluarea apelului este una relativ mare. Încercăm pe cât posibil să identificăm și alte soluții tehnologice astfel încât să putem să preluăm cât mai multe apeluri. Cetățenii trebuie să înțeleagă că dacă rămân pe fir își păstrează prioritatea în preluarea apelului și atunci încurajez să nu închidă telefonul până când nu este preluat de către un dispecer", a mai spus Ionuț Dumitru.
Staționările neregulamentare se află și ele în topul sesizărilor făcute la DGPL, alături de ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, iar acest lucru se reflectă și în numărul de autoturisme ridicate, respectiv 546, în primul trimestru al anului 2025.
Noi, de la începutul anului și până în prezent, pentru astfel de fapte, am aplicat 6.500 de sancțiuni contravenționale și peste 14.000 de puncte de penalizare la permise de conducere. Totodată, în această perioadă, au fost transmise și 2.225 de adrese către proprietari ai unor vehicule care au comis astfel de fapte", a declarat directorul Poliției Locale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0463 secunde