Român condamnat de un deceniu, adus în ţară din Republica Dominicană

352
Român condamnat de un deceniu, adus în ţară din Republica Dominicană - index-1702132755.jpg

Articole de la același autor

Cristian Baicu, un român condamnat în 2014 la patru ani de închisoare pentru inițiere și constituire de grup infracțional organizat, a fost adus din țară din Republica Dominicană.


Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a spus sâmbătă că nu există zi în care cel puțin un condamnat să nu fie adus în țară.


"Nu există zi din calendar în care să nu aducem cel puțin un condamnat fugar înapoi în țară.
Ca să vedeți că nu uită nimeni de ei, chiar dacă au fugit de ani de zile, statul român îi urmărește până îi aduce înapoi în țară.
A fost extrădat în România și a fost adus în țară, astăzi (sâmbătă - n.r.) este în custodia autorităților române, Baicu Cristian.
A fost condamnat în 2014, acum aproape 10 ani de zile la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiuni de inițiere și constituire de grup infracțional organizat, aderare și sprijinire a unui asemenea grup și punerea în circulație de valori falsificate.
A săvârșit infracțiuni începând cu 2011 prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații și infracțiuni de spălare a banilor", a spus ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.


Potrivit ministrului Justiției, acest caz este emblematic pentru efortul statului român de a întoarce fugari în România pentru că este o persoană care a fugit din țară de mulți ani și, cu toate acestea, statul român a continuat să îl urmărească, să îi identifice locație și să deruleze procesul de extrădare.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.7147 secunde