Români prinși când încercau să păcălească șoferii să le schimbe bancnote care nu mai erau valabile cu euro

283
1 min citire
Români prinși când încercau să păcălească șoferii să le schimbe bancnote care nu mai erau valabile cu euro - bancnote-1743431735.jpg
Patru români au fost prinși în Italia, după ce au încercat să păcălească șoferii să le schimbe bancnote care nu mai erau valabile, cu euro. Iată ce metodă au folosit, potrivit Corierre Della Sera.
Cum au procedat cei patru români
Incidentul s-a petrecut la Bassano Bresciano, pe drumul național 45bis. Cei patru, pretinzând că sunt în dificultate din cauza lipsei de combustibil, opreau șoferii și încercau să schimbe bancnote vechi cu euro, pentru a cumpăra benzină.
Tentativa de fraudă a fost observată de un carabinier aflat în afara serviciului, care a alertat centrala operativă a companiei Verolanuova.
În scurt timp, un echipaj al Nucleului Operativ și Radiomobil și unul al Stației Carabinierilor din Verolanuova au ajuns la fața locului, pe drumul care duce spre Pontevico. Militarii i-au oprit și i-au identificat pe cei patru.
O tânără a căzut în capcana românilor
O tânără de 23 de ani căzuse deja în capcană și îi dăduse unuia dintre ei, un băiat de 16 ani, o bancnotă de 50 de euro.
Adolescentul se pregătea să se alăture complicilor săi pentru a fugi, dar sosirea celor două patrule de carabinieri a întrerupt scenariul pus la cale.
După ce i-au reținut pe cei patru, autoritățile i-au restituit tinerei banii, iar aceasta a depus plângere. Băiatul de 16 ani avea asupra sa 22 de bancnote de 500 de ruble belaruse și două bancnote de 1.000 de lei românești, care nu mai erau în circulație, toate fiind confiscate.
Cei patru au fost denunțați în stare de libertate pentru fraudă agravată în complicitate.
Tot în Italia, un român care se dădea carabinier și i-a cerut unei bătrâne de 97 de ani 14.000 de euro a căzut în propria capcană. Tânărul a fost prins de adevărații polițiști, după ce femeia și o vecină l-au demascat, relatează Libertatea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0417 secunde