România primește de la NATO sistemul turcesc MEROPS care detectează dronele rusești

191
< 1 min citire
România primește de la NATO sistemul turcesc MEROPS care detectează dronele rusești - sistem-1758609510.jpg
NATO va desfășura în România un sistem avansat de supraveghere aeriană turcesc, pentru a întări capacitatea de avertizare timpurie și reacție rapidă a țării noastre și a combate viitoarele amenințări aeriene venite din partea dronelor Rusiei. Polonia va beneficia, de asemenea, de un sistem similar de supraveghere aeriană, informează Euractiv.
Conform agenției de presă germane DPA, antrenarea militarilor români și polonezi pe acest sistem va fi făcută cu „sprijinul Ucrainei” și va începe de săptămâna viitoare.
Sistemul de supraveghere aeriană, numit MEROPS (acronim de la Multispectral Extended Range Optical Sight), este dezvoltat de o firmă din Turcia și poate fi folosite pe elicoptere sau drone proprii. Sistemul poate detecta ținte aeriene în orice condiții meteo, inclusiv de vizibilitate redusă.
MEROPS are astfel ca scop întărirea capacității de avertizare timpurie a României și Poloniei și scădere a timpilor de reacție în cazul viitoarelor amenințări aeriene venite din partea dronelor rusești.
Decizia NATO arată, conform Euractiv, inclusiv o adaptare la noile amenințări aeriene, prin adoptarea de sisteme optice avansate de supraveghere, complementare sistemelor tradiționale folosite în prezent (radare, avioane de vânătoare etc.) în misiunile de poliție aeriană extinsă ale Alianței.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0857 secunde