Breaking news Rușii au atacat cu drone punctul de trecere al frontierei de la Isaccea. MApN a ridicat două F-16 în aer

126
1 min citire
Rușii au atacat cu drone punctul de trecere al frontierei de la Isaccea. MApN a ridicat două F-16 în aer - avioane-1763796731.jpg
Punctul de trecere al frontierei de la Isaccea-Orlivka, de la granița României cu Ucraina, a fost atacat cu drone kamikaze rusești în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează RBK Ucraina. Transportul de persoane sau mărfuri la acest punct de frontieră fluvial se face cu ajutorul bacului sau feriboturilor. Armata română a ridicat în aer două avioane F-16 în contextul atacurilor cu drone înregistrate în apropierea graniței cu România.
A fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru populaţia din nordul judeţului Tulcea, însă nu au fost înregistrate pătrunderi ale dronelor în spaţiul aerian al ţării noastre, a precizat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Două aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon au fost ridicate de la sol în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, din Baza 86 Aeriană, pentru monitorizarea situaţiei aeriene la graniţa cu Ucraina, în contextul atacurilor lansate de Federaţia Rusă în proximitatea frontierei fluviale cu România. La ora 01:33 a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru nordul judeţului Tulcea, ca urmare a intensificării atacurilor şi detectării de drone în zona Ismail (Ucraina). Nu au fost înregistrate pătrunderi de drone în spaţiul aerian al României, iar aeronavele F-16 Fighting Falcon au revenit la Baza 86 Aeriană Borcea la ora 3:42", conform MapN.
Totodată, Ministerul Apărării Naţionale a precizat că menţine în permanenţă „un nivel ridicat de vigilenţă” şi asigură supravegherea strictă a spaţiului aerian, maritim şi terestru naţional.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0784 secunde