Rută ocolitoare pentru fluidizarea traficului rutier

360
< 1 min citire
Autoritățile constănțene au decis amenajarea unei rute ocolitoare în vederea fluidizării traficului către și mai ales dinspre litoral. Șoferii vor putea folosi traseul Constanța-Mangalia-Cerchezu-Viroaga-DJ391AOlteni-Furnica-Șipote-DJ307-DN3Deleni-Adamclisi-Ion Corvin-DJ223Alimanu-Rasova-Cochirleni-Autostrada.
Decizia a fost luată la inițiativa prefectului Dănuț Culețu, cu acordul Inspectoratul Județean de Poliție - Serviciul Poliției Rutiere, CN de Autostrăzi și Drumuri Naționale Constanța și Regia Autonomă Drumuri și Poduri Județene.
În perioada imediat următoare CN Autostrăzi și Drumuri Naționale - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța va monta indicatoare de orientare pe acest traseu astfel încât turiștii să fie informați de existența acestei alternative de acces către și dinspre autostrada A2.
"Recomandăm turiștilor să utilizeze această rută mai ales pentru perioada sfârșitului de săptămână și cu precădere la plecarea de pe litoral, atunci când într-un interval orar de numai câteva ore turiștii părăsesc stațiunile estivale. Aglomerarea traficului rutier devine în acest sens o problemă și propunem această rută pentru ca toți turiștii să poată călători în cele mai bune condiții" a declarat prefectul Județului Constanța, Dănuț Culețu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0322 secunde