Trei copii din localitatea Poarta Albă au rămas fără tată, după ce Valerică Sandu, de 35 de ani, a decis să încheie socotelile cu viața.
Bărbatul a fost găsit de cumnatul său spânzurat în propria casă. Vecinii spun că în ultima vreme problemele din familia tânărului se înmulțiseră. De-a lungul căsniciei, lipsurile și sărăcia au declanșat mai multe certuri între părinții celor trei copii.
În urmă cu câteva zile, femeia i-a luat pe micuți și a plecat la mama ei. Nu era pentru prima dată când proceda astfel. Din cercetări a reieșit că femeia mai plecase la părinții săi și cu ocazia altor certuri.
De această dată, ea se hotărâse să pună punct căsniciei, astfel că în cursul zilei de luni a avut o întâlnire cu soțul său, Valerică Sandu. Printre altele, femeia i-a spus că dorește să divorțeze, după care a plecat la casa părintească.
De partea cealaltă, bărbatul nu a putut suporta durerea pricinuită de destrămarea familiei și s-a gândit că e mai bine să moară decât să trăiască fără ei.
Polițiștii au eliminat orice fel de suspiciuni legate de cauzele morții tânărului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, subinspector Radu Croitoru, pe corpul bărbatului nu au fost constatate urme de violență. Cadavrul a fost depus la morga spitalului din Medgidia, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.