"Săltați" de polițiști direct de pe lac

160
< 1 min citire
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, la sfârșitul săptămânii trecute, patru persoane care transportau mai multe plase tip monofilament și năvod, precum și câteva zeci de kilograme pește fără documente justificative.
Acestea au fost zărite de polițiști pe lacul Oltina și lacul Rotundu. Bărbații, cu vârste cuprinse între 23 și 32 de ani, transportau cu două bărci, șapte plase monofilament, trei plase năvod și 30 de kilograme pește.
Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării plasele tip monofilament și năvod, în lungime de 477 metri, cu o valoare de 1.200 de lei, o ambarcațiune tip cin și o barcă pneumatică, iar cantitatea de pește, în valoare de 264 de lei, a fost predată conform procedurilor legale.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de "producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial" și "producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale și în apele maritime interioare". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.036 secunde