Săptămână grea pentru pompieri: mii de sancțiuni și intervenții

143
< 1 min citire
Săptămână grea pentru pompieri: mii de sancțiuni și intervenții - saptamana-1464536343.jpg
În cursul săptămânii ce tocmai a trecut, inspectorii de prevenire au continuat activitățile de îndrumare și control, pentru respectarea măsurilor de apărare și stingere a incendiilor. Au fost vizați operatori economici cu activități în comerț, alimentație publică și agrement (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema).
Personalul specializat din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a desfășurat 4.893 de controale la nivel național, în urma cărora au fost aplicate 4.409 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 180.950 de lei.
În aceeași perioadă, pompierii au intervenit de peste 5.000 de ori, la 175 de misiuni de stingere a incendiilor și la 5.041 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical. 59 de persoane au fost salvate după 33 de misiuni de descarcerare și 127 de intervenții pentru deblocare. Aproximativ 5.000 de persoane au fost asistate medical de pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical și terapie intensivă mobilă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0389 secunde