Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a organizat, joi dimineață, activități împreună cu o patrulă școlară a Școlii Gimnaziale nr. 24 „Ion Jalea”, din municipiul Constanța, în contextul celebrării Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere.
Acțiunile au avut scopul creșterii gradului de conștientizare asupra importanței respectării regulilor de circulație și responsabilizării fiecărui participant la trafic.
Reprezentanții IPJ Constanța au transmis că formarea și susținerea unui comportament responsabil în trafic este responsabilitatea comună a autorităților, părinților, dar și a cadrelor didactice.
„Siguranța rutieră nu este doar despre reguli, este despre viață, despre grija față de noi în șine și față de cei din jur", a declarat inspector de poliție Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPL Constanța, în cadrul evenimentului.
Vlad Rezeanu, subinspector de poliție din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră, a subliniat importanța patrulelor școlare de circulație, susținând că acestea reprezintă o formă concretă de educație rutieră, prin care elevii pot transpune în practică, în condiții reale de trafic, cunoștințele dobândite cu ocazia desfășurării activităților educativ-preventive.
Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, organizează frecvent astfel de activități educativ-preventive de patrulare școlară.
După ce copii au învățat noi semne de circulație, au exersat cum să se asigure înainte de a traversa strada, dar s-au jucat și cu autospecialele din curtea Inspectoratului de Poliție, au mers pe teren pentru a pune în practică noile cunoștințe dobândite, sub atenta supraveghere a oamenilor legii și a cadrelor didactice.
Cei mici s-au arătat încântați și interesați de activitate, punând întrebări și cerând lămuriri polițiștilor.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.