Șapte ani și jumătate de închisoare pentru că și-a incendiat fosta concubină

489
2 min citire
Bărbatul care și-a incendiat fosta concubină în fața Policlinicii cu Plată, în luna mai a acestui an, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Constanța, la pedeapsa de șapte ani și jumătate de închisoare. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanța.
Stelian Preda a fost trimis în judecată de procurori pentru comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, pentru că, neîmpăcându-se cu ideea că fosta concubină, Doina Diaconu, nu vrea să reia legătura amoroasă cu el, a venit la locul de muncă al femeii - o tarabă de ziare -, unde a aruncat cu benzină, i-a dat foc și apoi a fugit. Femeia a suferit arsuri grave la față, mâini și partea superioară a corpului, fiind și în prezent desfigurată.
Potrivit rechizitoriului, din anul 2000, Stelian Preda și Doina Diaconu au început să trăiască în concubinaj, deși femeia avea deja patru copii dintr-o căsătorie anterioară. Un an mai târziu, cei doi au devenit părinți.
Legătura de concubinaj dintre Stelian Preda și Doina Diaconu a ținut până în februarie 2008, când femeia l-a părăsit pentru un alt bărbat. Luni de zile, Preda a căutat-o, spunându-i că e legat sufletește de ea și de copii și cerându-i să se întoarcă la el. Așa s-a întâmplat și pe 20 mai, când Preda a mers la locul de muncă al concubinei. Doina Diaconu este vânzătoare la o tarabă cu ziare de lângă Policlinica cu Plată din Constanța.
La refuzul concubinei de a se întoarce acasă, bărbatul a reacționat violent, a aruncat asupra sa benzină și i-a dat foc, după care a fugit de la locul faptei. Oamenii aflați în zonă au intervenit și au stins flăcările, iar femeia a fost transportată la spital în stare gravă, cu arsuri de gradul III pe torace, față și mâini.
În timp ce ea era supusă mai multor intervenții chirurgicale, agresorul s-a refugiat în satul Conacu, comuna Cobadin, la fratele său. El a fost prins după trei zile de polițiști și predat procu-rorilor. În fața lor, Stelian Preda a recunoscut că a recurs la acest gest deoarece nu se împăca cu gândul că Doina îl părăsise și a vrut să se răzbune pe ea. În timpul cercetărilor, Preda a avut o comportare parțial sinceră, în sensul că a recunoscut fapta comisă, în mare parte, dar și-a motivat-o prin aceea că, datorită sentimentelor pe care le avea față de femeie nu dorea să fie părăsit. El a mai spus că nu a urmărit să-i suprime viața, fapt ce, în opinia anchetatorilor, este contrazis de modalitatea și împrejurările în care a acționat la incendierea concubinei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0298 secunde