Șase dintre răpitorii turiștilor din Egipt au fost uciși de armata sudaneză, iar alți doi au fost arestați, relatează AFP. Ostaticii se află într-o ascunzătoare în Ciad, potrivit unui consilier al președintelui sudanez. Ministerul de Externe român nu confirmă, dar nici nu infirmă știrea.
Conform Realitatea.net, MAE anunță că menține contactul cu partenerii germani și egipteni.
Cei 11 turiști au dispărut la sfârșitul săptămânii trecute, dar abia luni s-a aflat de răpirea lor. Șeful poliției din Asuan a anunțat că grupul de turiști era format din cinci germani, un român și cinci italieni. Turiștii au fost atacați de o bandă de oameni mascați și înarmați. Unele relatări vorbesc inclusiv despre posibilitatea existenței unor răniți, pentru că bandiții ar fi folosit armele.
Sâmbătă, un oficial sudanez anunțase că răpitorii i-ar fi dus pe ostatici în Libia, la aproximativ 15 kilometri de graniță. Anunțul a fost confirmat și de autoritățile egiptene. Decizia de a-i muta pe ostatici a fost luată pentru că în Libia apa și alimentele se găsesc foarte greu. Din Sudan, se pare că răpitorii și ostaticii vor reveni în Egipt.
Informațiile cu privire la naționalitatea răpitorilor sunt contradictorii. Un cotidian de limbă arabă scrie că, potrivit unuia dintre egiptenii răpiți, care a reușit să comunice prin telefon cu familia, este vorba de patru bandiți, trei sudanezi și un cetățean din Ciad.
Autoritățile sudaneze bănuiesc că răpitorii fac parte dintr-o facțiune a rebelilor din Darfur, dar aceștia au negat categoric implicarea în răpire.