Concurs SC "Oil Terminal" SA promite ecologizarea terenului din portul Constanța afectat de infiltrațiile de combustibil

827

Articole de la același autor

"Beneficiarii" instalațiilor artizanale din zona porților 7 - 8 din portul Constanța nu se vor mai bucura mult timp de combustibilul pe care-l colectează, în mod regulat, de ani buni, din locul respectiv.
Ieri, directorul general al SC "Oil Terminal" SA, Vasile Miu, în urma articolelor care au apărut în ziarul "Cuget Liber", ne-a contactat pentru a ne expune punctul său de vedere cu privire la situația creată de infiltrațiile de combustibil în pânza freatică, ce a afectat o suprafață însemnată din portul Constanța, dar a și dat ocazia "întreprinzătorilor" să își creeze o adevărată rețea de distribuție a combustibilului ieșit din pământ.
El ne-a declarat că a luat la cunoștință de problema creată de infiltrațiile de combustibil și că s-a luat legătura cu o firmă de specialitate în vederea ecologizării perimetrului respectiv și, în aproximativ o lună de zile, se speră ca firma respectivă să treacă la treabă.
Între timp, directorul Miu ne-a asigurat că se va intensifica ritmul de golire a puțurilor din curtea societății, unde se adună reziduurile petroliere, pentru ca infiltrațiile să nu mai fie atât de puternice.
Amintim că pe o suprafață de câteva sute de metri pătrați din portul Constanța există, bine îngrijită, o întreagă rețea de șanțuri și rezervoare de colectare a combustibilului care se scurge din pământ. La câteva zile, o dubă intră în port, combustibilul este încărcat, apoi iese nestingherită. Poliția Port nu a putut trage la răspundere persoanele respective, decât prin amenzi, pentru că produsul cu pricina era al… nimănui, iar dacă prejudiciu nu există, nu există nici dosar penal. CN APMC a astupat, în mai multe rânduri, gropile respective, dar tot de atâtea ori contrabandiștii le-au refăcut…
Astfel, zeci de tone de combustibil au îngroșat conturile anumitor persoane care au știut să profite în toți acești ani de situație.
Ziarul "Cuget Liber" va monitoriza în continuare problema instalațiilor artizanale din port, cât și dacă SC "Oil Terminal" SA Constanța va trece, așa cum a promis, la depoluarea zonei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6432 secunde