Scandal la Cernavodă. Un bărbat a ajuns în comă la spital

219
Scandal la Cernavodă. Un bărbat a ajuns în comă la spital - scandal-1556714669.jpg

Articole de la același autor

La data de 29 aprilie, în jurul orei 6, polițiștii orașului Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă se află o persoană agresată fizic. 


În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat, de 27 de ani, a intrat în incinta unei societăți comerciale, unde ar fi avut o altercație verbală cu mai multe persoane. 


La un moment dat, bărbatul de 27 de ani ar fi scos un briceag, cu care s-a îndreptat în direcția celorlalți, moment în care a avut loc o agresiune fizică, în incinta societății comerciale. 


Ieșind afară din local, bărbatul de 27 de ani ar fi continuat să se manifeste agresiv verbal, moment în care ar fi fost lovit de doi bărbați, iar unul dintre aceștia, în vârstă de 17 ani l-ar fi lovit în zona feței, moment în care victima s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut. Acesta a fost transportat la spital, cu traumatisme craniene. 


În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8268 secunde