Seară de groază într-un cartier din Constanța, unde un conflict între mai mulți muncitori a degenerat într-un scandal sângeros. Trei persoane au fost rănite după ce doi bărbați, aflați sub influența alcoolului, au scos un cuțit, apoi și-au atacat colegii de muncă. Totul s-a petrecut sâmbătă, 30 august, în jurul orei 18.00, într-un local aflat pe strada Dispensarului, la mică distanță de un șantier unde agresorii lucrau.
Muncitorii ar fi mers la bar imediat după terminarea programului de lucru. După ce au consumat băuturi alcoolice, între aceștia ar fi izbucnit o ceartă. Scandalul ar fi pornit de la un presupus furt, iar spiritele s-au încins rapid. De la injurii și împingeri, situația a degenerat într-o altercație violentă. Cei doi bărbați, în vârstă de 42 de ani, au scos un obiect tăietor-înțepător și au lovit trei persoane, în vârstă de 28, 44 și 50 de ani, provocând panică printre ceilalți oameni aflați în local.
Autoritățile au fost alertate prin apel la numărul unic de urgență 112. În câteva minute, la fața locului au sosit polițiștii Secției 2 din Constanța, sprijiniți de alte echipaje din municipiu. Forțele de ordine au reușit să aplaneze conflictul și să ofere primele îngrijiri victimelor, în timp ce începeau căutările pentru identificarea agresorilor.
Primul dintre suspecți a fost depistat după doar câteva minute, pe o stradă din municipiu, de către polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră. Cel de-al doilea a fost găsit la domiciliul său din Năvodari, cu ajutorul polițiștilor din oraș. Cei doi au fost imobilizați, încătușați și conduși la sediul poliției pentru audieri.
După administrarea probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, s-a dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore. Aceștia au fost transferați și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Autoritățile au confirmat că bărbații sunt cercetați pentru loviri sau alte violențe, precum și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice dar acuzațiile ar putea fi extinse.
Cei doi agresori urmează să fie prezentați procurorului, care va decide măsurile legale ce se impun. Între timp, polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a izbucnit conflictul și pentru a strânge toate declarațiile martorilor.