Schimb de experiență la Penitenciarul Poarta Albă. O delegație europeană a vizitat sediul

35
< 1 min citire
Schimb de experiență la Penitenciarul Poarta Albă. O delegație europeană a vizitat sediul - 72998840917970908331070209300657-1782390774.webp
Pragul Penitenciarului Poarta-Albă a fost trecut, în această săptămână, de o delegație internațională formată din grefieri din Grecia și Olanda. Vizita a avut loc în cadrul Programului de schimb pentru autoritățile judiciare – Exchange Programme 2026, implementat de Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN).
Vizita s-a desfășurat atât la Secția Exterioară Valu lui Traian, cât și la sediul Penitenciarului Constanța-Poarta Albă. Conform reprezentanților instituției, participanții au avut oportunitatea de a cunoaște îndeaproape modul de organizare și funcționare a sistemului penitenciar românesc, dar și activitățile desfășurate în mediul de detenție de către persoanele private de libertate.
„Pe parcursul întâlnirii, reprezentanții delegației au fost informați cu privire la misiunea administrației penitenciare, măsurile de siguranță specifice, programele destinate reintegrării sociale a persoanelor private de libertate și colaborarea interinstituțională dintre sistemul penitenciar și autoritățile judiciare.
Astfel de vizite contribuie la consolidarea cooperării europene, la schimbul de bune practici și la dezvoltarea unei perspective comune asupra activității desfășurate în domeniul justiției și al executării pedepselor”, au mai informat reprezentanții Penitenciarului Poarta-Albă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0323 secunde