Scrisoare din pușcărie (III)

O justiție "europeană"

"…Nu apelez la mila nimănui, vreau să fiu bine înțeles: am greșit, trebuie să-mi ispășesc pedeapsa. Nu vreau decât să fiu judecat. Cum nimeni nu m-a ajutat până acum, cer ajutorul dumneavoastră, al presei.

Înainte de a ajunge aici, credeam că Occidentul e altceva decât ce trăim noi, în România, zi de zi. M-am convins însă, pe pielea mea, că justiția de aici funcționează chiar mai rău decât cea din țară. Acum chiar că nu mai înțeleg de ce ne chinuim sa ne adaptăm legilor UE, când, probabil, în toată Europa e la fel… Încep să cred că nu asta ne dorim noi, românii…

Cu mulțumiri, în speranța că veți putea face ceva pentru mine, A.I."

Cazul acestui tânăr seamănă tulburător cu cel al lui Jean Valjean, celebrul proscris din "Mizerabilii" lui Victor Hugo, trimis în ocnă pentru că a furat o bucată de pâine.

E adevărat însă, că nimeni nu este mai presus de lege și că orice infracțiune trebuie pedepsită, dar, cu măsură, am spune noi.

Mai mult decât atât, indiferent de locul în care se găsește, într-o împrejurare sau alta a vieții sale, omul trebuie să-și păstreze demnitatea. Cu atât mai mult într-o închisoare, unde, știm bine, demnitatea umană e zdrobită cu cizmele. Penitenciarele transformă oamenii, de cele mai multe ori, o spunem cu regret, în rău, îi torturează psihic, îi fac să vadă, clipă de clipă, fundul cazanului cu smoală.

…Și poate că nu toți merită această soartă. Pentru că, așa cum spunea și Socrate "în fiecare om există un soare, totul e să-l lăsăm să ardă!"

(va urma)

Constantin Florescu