Șef nou la Direcția Regională de Construcții

508
Direcția Regională în Construcții Sud-Est are, începând de ieri, un nou șef. De fapt, USL a făcut aceeași alegere ca și în urmă cu doi ani, și atunci și acum numindu-l pe Florentin Ion în fruntea instituției.
La mai puțin de un an de la detașarea lui pe funcție, gălățeanul Petrișor Cruceanu a fost eliberat de la șefia Direcției Regională în Construcții Sud-Est. Ieri a sosit la sediul instituției ordinul semnat de reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, prin care pedelistul a fost eliberat din funcție.
Gălățeanul a declarat pentru "Cuget Liber" că se aștepta la această decizie. "Eu mi-am făcut datoria, atât cât a ținut de mine. Am lucrat alături de o echipă de oameni minunați, profesioniști", a afirmat Petrișor Cruceanu, care a adăugat că nu va rămâne în cadrul instituției, dar se gândește serios să rămână în Constanța, oraș de care s-a îndrăgostit.
Reamintim că acesta a fost detașat la conducerea Direcției în Construcții în august 2011, fiind membru PDL Galați și activând, până în acel moment, în mediul privat.
Locul său, pe fotoliul de director, va fi luat de Florentin Ion, acesta fiind propunerea USL pentru acest post - decizia prin care a fost numit a ajuns tot în cursul zilei de ieri.
Nu este prima dată când Florentin Ion se află în fruntea instituției. În martie 2009, el a fost numit pe post de prefectul Tit-Liviu Brăiloiu și chiar a participat la concursul organizat pentru ocuparea funcției, concurând împotriva pedelistului Gigi Chiru. A pierdut însă, rămânând în cadrul instituției, ca inspector de specialitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.987 secunde