Șeful Secției 4, cercetat pentru evadarea a doi suspecți

438
< 1 min citire
Trei polițiști din cadrul Secției 4 de Poliție, printre care și comandantul unității, comisarul șef Ivan Anane sunt cercetați în cazul incidentul produs în urmă cu o săptămână, când doi minori încătușați au reușit să fugă chiar din sediul comisariatului.
Comisarul șef Adrian Rapotan, inspector șef adjunct în cadrul IPJ Constanța, a declarat că s-a dispus cercetarea prealabilă în cazul celor trei, pentru a se stabili vinovăția acestora, ulterior urmând a se stabili măsurile disciplinare ce se impun împotriva acestora.
Reamintim că pe data de 29 aprilie, Ali Akî, în vârstă de 12 ani și Elvis Mustafa, de 14 ani, au fost aduși la sediul Secției 4 pentru a fi audiați, fiind suspectați de furt. La scurt timp, însă, cei doi au reușit să evadeze din sediul secției de poliție.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au identificat ca principală problemă în acest caz, faptul că minorii au fost încătușați, deși acest lucru contravine legii, dar și faptul că au fost lăsați fără supraveghere în intervalul de timp în care ar fi trebuit să fie audiați.
Cristina SÎMBETEANU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0311 secunde