Severin Tcaciuc a fost arestat în Austria

219
1 min citire
Interpol București a fost anunțat de către autoritățile austriece de arestarea omului de afaceri Severin Tcaciuc, fugit, în 2003, din țară cu ajutorul unor polițiști, potrivit oficialilor Interpol.
Ministerul Justiției și IGPR vor continua procedura de extrădare a suceveanului.
Anterior, ambasadoarea României la Viena, Silvia Davidoiu, a declarat că autoritățile austriece nu au notificat oficial partea română în ceea ce privește arestarea omului de afaceri Severin Tcaciuc, după ce o informație în acest sens a circulat în mass-media române.
Autoritățile austriece i-au anunțat, în iulie, pe judecătorii clujeni, care l-au condamnat pe Tcaciuc, că solicitarea de extrădare a fost aprobată.
Tcaciuc a reușit să fugă din țară în februarie 2003, prin Vama Borș, chiar dacă era dat în consemn la frontieră.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a redeschis, în 2007, cercetările în dosarul privind circumstanțele în care omul de afaceri Severin Tcaciuc a reușit să fugă din țară, în februarie 2003, cu ajutorul unor ofițeri din cadrul IPJ Suceava, care ar fi întârziat trimiterea consemnului la frontieră.
Severin Tcaciuc a evadat pe un geam al unei camere din hotelul Bucovina, iar ulterior a reușit să iasă din țară, cu doar câteva minute înainte ca interdicția de părăsire a țării să ajungă la frontieră.
Tcaciuc a fost condamnat în mai multe dosare de evaziune fiscală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0285 secunde