Un bărbat din județul Constanța a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru violență în familie, după ce și-a agresat concubina într-un mod atât de grav încât femeia a ajuns în comă și a necesitat intervenție neurochirurgicală de urgență. Faptele au avut loc în iunie 2019, într-o gospodărie izolată de la marginea satului Ciocârlia, în apropierea unei foste ferme zootehnice.
Potrivit rechizitoriului emis de procurori, agresiunea s-a petrecut într-o seară, după o petrecere organizată în sat, unde inculpatul și victima consumaseră alcool împreună cu mai mulți cunoscuți. În urma unui episod de gelozie, bărbatul a devenit violent. Femeia a povestit anchetatorilor că a fost lovită cu o cană de metal și cu un băț ciobănesc, în special în zona capului și a mâinii. După ce a căzut la pământ, a rămas inconștientă, fiind găsită abia dimineața de o vecină, care a alertat autoritățile.
Martorii au susținut în anchetă că victima prezenta urme vizibile de agresiune, iar diagnosticul medical a confirmat gravitatea leziunilor: un hematom subdural cerebral și multiple traumatisme care au impus o intervenție chirurgicală în regim de urgență. Conform certificatului medico-legal, femeia a avut nevoie de 40–45 de zile de îngrijiri medicale, iar viața
i-a fost pusă în pericol.
Deși femeia nu a dorit să formuleze plângere penală și nu s-a constituit parte civilă în proces, procurorii au continuat urmărirea penală din oficiu, în baza gravității faptei și a probelor adunate. Martorii prezenți au relatat în detaliu firul conflictului izbucnit în noaptea respectivă, menționând inclusiv despre obiectele folosite la agresiune și starea victimei imediat după incident.
Inculpatul a recunoscut parțial faptele, susținând că totul a pornit de la o ceartă, amplificată de consumul de alcool. Cu toate acestea, mărturiile martorilor și investigațiile ulterioare au condus la concluzia că actul de violență a fost mai extins și mai brutal decât a dorit inculpatul să admită.
„Pentru că mă tot înjura și acuza că sunt infidel, mai ales că eram băut, i-am tras o palmă peste fața, iar ea a căzut lovindu-se la tâmplă de colțul ușii și a rămas întinsă la podea, inconștientă. Am tras puțin de ea, dar m-am gândit că poate doarme și am lăsat-o acolo. Nu este adevărat că aș fi lovit-o cu o țeavă de aluminiu", a declarat inculpatul.
Magistrații Judecătoriei Medgidia l-au condamnat pe bărbat la trei ani de închisoare în regim de detenție și i-a interzis, pentru o perioadă de patru ani, dreptul de a ocupa funcții publice sau de conducere în instituții de stat. Deși victima nu a cerut despăgubiri și nu a participat ca parte civilă, instanța a considerat că gravitatea faptei justifică pedeapsa aplicată.