Și comercianții sunt ”rebeli” în Vama Veche și 2 Mai! Amendați pentru că nu aveau case de marcat
256
Articole de la același autor
A dispărut de acasă de cinci zile, din Cernavodă
21 Iunie 2024
Aniversare la Forțele Navale Române. Baza Logistică Navală „Pontica” –160 de ani de la înființare
03 August 2024
La data de 9
august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității
Economico - Financiare au desfășurat o acțiune de verificare a operatorilor
economici care desfășoară activități pe litoral, cu scopul creșterii gradului
de siguranță a cetățenilor și asigurarea unui climat de ordine și siguranță
publică.
Astfel, au fost verificate punctele de lucru a 18 operatori economici din localitățile 2 Mai, Tuzla și stațiunea Vama-Veche.
În urma neregulilor constate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, dintre care cinci pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, respectiv 7 pentru nerespectarea prevederilor Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturi conexe.
De asemenea, au fost ridicați, în vederea indisponibilizării, aproximativ 4.500 de lei.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 89.000 de lei.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 14 Iulie 2024
Sâmbătă, 03 August 2024
Duminică, 28 Iulie 2024
Luni, 15 Iulie 2024
Sâmbătă, 06 Iulie 2024
Duminică, 30 Iunie 2024
Marţi, 04 Iunie 2024
Joi, 02 Mai 2024