Sistemele de pază din unitățile de învățământ, luate "la puricat"

263
1 min citire
Poliția Română a verificat situația asigurării cu pază a unităților de învățământ preuniversitar la începutul anului de învățământ 2012 / 2013. Din totalul unităților de învățământ preuniversitar, doar 21,4% sunt asigurate cu pază.
Polițiștii au verificat modul în care unitățile de învățământ preuniversitar sunt asigurate cu pază, dacă dețin sisteme electronice și mecanice de pază și alarmare, care este stadiul elaborării regulamentelor de ordine interioară, precum și modul în care își desfășoară activitatea unitățile comerciale amplasate în zona adiacentă. 
Oamenii legii au identificat, la nivel național, 20.035 de unități de învățământ preuniversitar, dintre care 5.639 (28%) sunt situate în mediul urban și 14.396 (72%) în rural. Dintre acestea, 9.057 sunt grădinițe, 9.356 școli generale și 1.622 licee, colegii, școli profesionale etc. 
Dintre cele 20.035 de unități de învățământ, doar 21,4% (4.286 unități de învățământ) sunt asigurate cu pază (2.786 în urban și 1.500 în rural), respectiv 2.664 cu pază proprie, reprezentând doar 13% din totalul unităților de învățământ, 1.025 de societăți specializate de pază (5% din total) și 597 cu pază mixtă (3% din total școli). 
În urma verificărilor, a rezultat că la 4.343 (22%) școli au fost montate sisteme electronice și mecanice de pază și alarmare, atât în interior, cât și în exterior. 
Neregulile constatate și măsurile legale aplicate în urma controalelor efectuate au fost aduse la cunoștința conducerilor unităților de învățământ preuniversitar, inspectoratelor școlare teritoriale și autorităților locale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0256 secunde