ȘOCANT / Doi scandalagii au bătut un om, în plină stradă, până i-au rupt splina!

2503
ȘOCANT / Doi scandalagii au bătut un om, în plină stradă, până i-au rupt splina! - ambulanta2-1396615496.jpg

Articole de la același autor

Doi tineri din Valu lui Traian au ajuns după gratii, după ce au bătut un bărbat până l-au lăsat fără splină. Incidentul a avut loc, spun oamenii legii, duminică dimineață, în jurul orei 7,30 și a pornit tot de la cei doi suspecți. Surse din rândul anchetatorilor spun că cei doi au acostat două minore, care se îndreptau spre stația de autobuz, le-au adresat cuvinte obscene și le-au făcut propuneri jignitoare. Speriate, fetele l-au chemat pe tatăl uneia dintre ele. Bărbatul, sosit în zonă imediat, nu a putut însă să se înțeleagă cu cei doi scandalagii. Enervați că li se cere socoteală, cei doi, identificați ca fiind Cristian Alexandru Bindela și Andrei Isac, au sărit la bătaie. 


"În fapt, în sarcina inculpaților s-a reținut că la data de 30 aprilie, în jurul orei 07.30, în timp ce se aflau în localitatea Valu lui Traian, în urma unui conflict spontan cu persoana vătămată Ț.C, inculpatul Andrei Isac a ținut-o cu o mână de gât pe aceasta, în timp ce inculpatul Cristian Alexandru Bindela i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură în zona abdominală, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în primejdie și provocându-i totodată, o infirmitate fizică permanentă reprezentată de pierderea unui organ, respectiv splina", precizează procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. 


În timp ce victima se află, în continuare, pe un pat de spital, cei doi suspecți au fost duși în fața magistraților constănțeni, care au dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5974 secunde