Un bărbat de 27 de ani a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe DN39, a agresat un participant la trafic și a atacat un polițist. Incidentul a avut loc în seara zilei de 25 iulie, în zona localității Tuzla.
Potrivit polițiștilor din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, bărbatul se afla la volanul unui autoturism implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. După impact, acesta și-ar fi continuat deplasarea către Constanța, oprind ulterior pentru a verifica avariile.
În acel moment, un alt participant la trafic a tras pe dreapta lângă mașina avariată. Pe fondul unui conflict verbal spontan, șoferul ar fi devenit violent și i-ar fi rupt tricoul pasagerului din celălalt vehicul.
La scurt timp, un echipaj de poliție a sosit la fața locului, dar bărbatul a devenit recalcitrant, adresând injurii și amenințări oamenilor legii. În timpul imobilizării, individul a agresat fizic unul dintre polițiști.
Testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. A doua zi, acesta a fost prezentat instanței, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice, distrugere și ultraj.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.