Șofer de ocazie teribilist, condamnat la închisoare

194
Șofer de ocazie teribilist, condamnat la închisoare - inchisoare-1444151909.jpg

Articole de la același autor

S-a cinstit bine și apoi a furat o mașină care se afla într-o spălătorie din Constanța, iar apoi a plecat într-o cursă nebună. Marius Mihai Chiriac, de 26 de ani, a fost condamnat, ieri, de magistrații Judecătoriei Constanța, la închisoare.

"Contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 7 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca în final inculpatul Chiriac Marius-Mihai să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenție", se arată în soluția pe scurt a instanței.

Amintim că totul s-a petrecut în luna august a acestui an. Tânărul a furat un Opel Tigra și, în satul Culmea, a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat pe câmp. Tânărul a coborât imediat din mașină și a vrut să fugă, însă ghinionul lui a fost că alți participanți la trafic au oprit când au văzut mașina la zeci de metri pe câmp și au sunat la 112.

Chiriac le-a declarat martorilor că mașina respectivă l-a lovit și că trei indivizi au fugit. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit imediat cum stau lucrurile, mai ales că mașina fusese deja declarată ca furată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 07 Octombrie 2015
Stire din Eveniment : Directorul APA Nova, sub control judiciar
Miercuri, 07 Octombrie 2015
Stire din Eveniment : UPDATE. Accident pe bulevardul Mamaia
Miercuri, 07 Octombrie 2015
Stire din Eveniment : A murit celebra avocată PAULA IACOB
Pagina a fost generata in 2.1787 secunde