Șofer, prins cu 215 de km pe oră pe Autostrada Soarelui

144
Șofer, prins cu 215 de km pe oră pe Autostrada Soarelui - viteza-1589191967.jpg

Articole recomandate

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi din Poliția Română care au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație au depistat trei șoferi care au pus în pericol traficul rutier pe A1, A2 și A3.
Astfel, pe Autostrada A2 București – Constanța au depistat un șofer care conducea cu viteză excesivă. Conducătorul auto a fost înregistrat de aparatul radar în timp cu viteza de 215 km pe oră.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, alți doi participanți la trafic au depășit viteza legală, conducând cu 206 km/h, pe Autostrada A1, respectiv pe Autostrada A3. 


Cei 3 șoferi au fost sancționați contravențional cu amenzi de 2.900 de lei fiecare, iar, ca măsură complementară, polițiștii le-au reținut permisele de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.


Poliția Română reamintește că depășirea limitelor legale de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.


Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.


Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6369 secunde