Patru femei au ajuns la spital, marți seară, după ce au fost rănite în accidentul petrecut pe DN 39, în localitatea Lazu. Toate erau pasagere în microbuzul care s-a răsturnat, în urma incidentului rutier.
Potrivit polițiștilor de la Serviciul Poliției Rutiere, accidentul a pornit de la șoferul unui Opel, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum - și anume la carosabilul umed.
Astfel, în jurul orei 18,16, Dănuț Ionuț C., de 35 ani, aflat la volanul unui Opel, rula dinspre Agigea către Constanța, iar în dreptul km 6+700, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a derapat și a lovit parapetul dintre cele două sensuri. A pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un Fiat, la volanul căruia se afla Ana Maria O., de 31 de ani, pe care l-a proiectat spre dreapta, într-un microbuz care circula regulamentar, la volanul căruia se afla Cristian L., de 32 de ani.
În urma coliziunii, microbuzul s-a răsturnat în șanțul de la marginea drumului, iar patru pasagere au fost rănite și a fost necesară transportarea lor la spital.
Polițiștii rutieriști au demarat o anchetă, șoferul Opelului este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, iar până la finalizarea cercetărilor i-a fost reținut permisul auto.