Şoferi, atenţie! Trafic îngreunat pe Autostrada Soarelui, din cauza unui accident

151
Şoferi, atenţie! Trafic îngreunat pe Autostrada Soarelui, din cauza unui accident - 646x4041-1650443990.jpg
O macara aflată în zona podului peste brațul Borcea de pe Autostrada București-Constanța a produs un accident și a rămas imobilizată pe șosea. În zonă se circulă pe o singură bandă.


Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că o macara a acroșat parapetul metalic și a rămas imobilizată pe suprafața de rulare.

Ca urmare, circulația rutieră pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța se desfășoară alternativ, pe o bandă. Restricțiile sunt la kilometrul 145, în zona localității Fetești din județul Ialomița.

În zonă se desfășoară lucrări de modernizare a podului peste Brațul Borcea.

„În vederea executării lucrărilor de reabilitare a podului peste Brațul Borcea, situat pe autostrada A2, la kilometrul 149+680 de metri, s-a închis calea 1 de rulare (sensul București - Constanța), traficul rutier fiind deviat pe calea 2 (sensul Constanța - București), unde se circulă în ambele sensuri pe sectorul cuprins între km. 142+885 de metri - 148+015 metri”; au anunțat cei de la Infotrafic.


Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2096 secunde