Șoferi, atenție! Trafic restricționat pe strada Termele Romane

499
Șoferi, atenție! Trafic restricționat pe strada Termele Romane - soferiatentietrafic-1536845265.jpg
Primăria municipiului Constanța anunță că, astăzi, între orele 8.00 - 17.00, traficul rutier va fi complet restricționat în zona Poarta 1, pentru turnarea covorului asfaltic.

Măsura este luată ca urmare a lucrărilor de reconfigurare și modernizare a zonei, iar restricțiile se vor aplica pe strada Termele Romane, tronsonul cuprins între strada Traian și bulevardul Regina Elisabeta, și pe Valea Portului, tronsonul cuprins între Poarta 3 de acces în port și strada Termele Romane.

"Menționăm că acces vor avea doar mijloacele Regiei Autonome de Transport în Comun, mașinile de poliție, pompieri și ambulanțele.

Ca rută ocolitoare se poate folosi strada Marcus Aurelius, care va fi transformată din stradă cu sens unic în stradă cu dublu sens, pentru a se putea accesa portul turistic sau centrul vechi", anunță reprezentanții autorităților locale.

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va distribui pliante informative cu rutele ocolitoare tuturor rezidenților și celor care tranzitează zona.

De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să utilizeze celelalte artere rutiere. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1747 secunde