Şoferi depistaţi la volan sub influenţa drogurilor!

152
< 1 min citire
Şoferi depistaţi la volan sub influenţa drogurilor! - politia11523366039-1658586702.jpg
Un tânăr de 28 de ani din comuna Şimnicu de Sus şi un cetăţean german au fost depistaţi conducând sub influenţa drogurilor, în timpul controalelor efectuate de poliţiştii din Dolj.
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au oprit pentru control, pe strada Amaradia din municipiu, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 36 de ani, cetăţean german, care a a fost testat cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a fost pozitiv pentru canabis. Şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
De asemenea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au oprit pentru control, în comuna Şimnicu de Sus, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 28 de ani, din localitate. Tânărul a testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru canabis. De asemenea, a fost testat şi cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0382 secunde