Potrivit Poliției Rutiere

Șoferul Audi-ului Q7 nu este vinovat de producerea accidentului, indiferent de viteza pe care o avea

689
Accidentul produs duminică noapte în zona Dacia, în urma căruia doi tineri au murit și alți trei au fost răniți, a stârnit un val de polemici în ceea ce privește gradul de vinovăție al celor doi șoferi. Cine a fost vinovat? Șoferul de taxi pentru că a întors mașina peste linia dublă continuă, fără să se asigure, sau conducătorul autoturismului de teren Audi Q7, care ar fi circulat cu viteză prea mare?
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Rutiere Constanța, inspector Carmen Șerbănescu, vina pentru producerea accidentului îi aparține în totalitate taximetristului, care a încercat să întoarcă autoturismul peste marcajul dublu continuu și fără să se asigure. De asemenea, chiar dacă expertiza tehnică va demonstra că Marian Șiapte, șoferul Audi-ului, circula cu viteză foarte mare, el nu va fi tras la răspundere decât contravențional pentru depășirea limitei de viteză. Astfel, el se va alege, cel mai probabil, cu o amendă și cu suspendarea permisului, însă nu va fi tras la răspundere pentru producerea accidentului și pentru moartea a două persoane. "Expertiza tehnică ne va confirma ce viteză avea mașina de teren, însă acest lucru nu va schimba foarte mult cursul anchetei penale. Vinovat de producerea accidentului se face Omer Ilmi, de 23 de ani, care a vrut să întoarcă peste marcajul dublu continuu și fără să se asigure. Dacă se va demonstra că avea viteză mare, șoferul Audi-ului va răspunde strict pentru acest lucru - i se va da amendă și i se va reține permisul", ne-a declarat inspector Carmen Șerbănescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6154 secunde