În dosarul rambursărilor ilegale de TVA

Soții Bădițeanu vor pedepse cu suspendare

438
2 min citire
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au judecat în complet de divergență apelurile formulate de procurori și de inculpați în dosarul celor trei foști angajați
ai Administrației Financiare Constanța și al soților Sultana și Ion Bădițeanu.
Reamintim că, în ianuarie 2007, Tribunalul Constanța a dispus achitarea pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu pentru finanțiștii Marian Manta, Marioara Oancea și Eugenia Moraru.
Soții Bădițeanu au fost trimiși în judecată în cazul rambursărilor de TVA obținute ilegal pentru săvârșirea unor fapte de înșelăciune, determinare cu rea credință a sumei reprezentând TVA de rambursat și obținerea nelegală a unor sume de bani de la organele fiscale, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals și evaziune fiscală. Tribunalul Constanța a dispus condamnarea Sultanei Bădițeanu la trei ani de închisoare și a lui Ion Bădițeanu la doi ani și șase luni de detenție, ambele pedepse fiind cu executare.
Sultana Bădițeanu și-a executat însă o mare parte a pedepsei aplicate. Ea a petrecut în arest preventiv aproape doi ani de închisoare.
De asemenea, instanța a mai decis obligarea soților Bădițeanu la plata sumei de 666.366,7411 lei despăgubiri civile către Ministerul Finanțelor, la care au fost calculate majorări de întârziere și penalități de 734.925,0875 lei.
În calitate de administratori la societățile "Delta 2000" și "Agricol Trans Cereal", soții Bădițeanu ar fi uzat de documente false și ar fi obținut peste 13,5 miliarde lei vechi de la Administrația Financiară Constanța, cu titlu TVA rambursat.
Pledoariile finale
Avocatul soților Bădițeanu a subliniat că se apropie prescripția faptelor. El a afirmat că toată acea perioadă frământată din viața lor a dus la schimbarea conduitei sociale a celor doi, vrând să atragă astfel atenția asupra faptului că cei doi nu ar mai fi săvârșit alte fapte penale între timp.
De asemenea, el a cerut ca pedepsele aplicate în cazul Sultanei Bădițeanu să nu depășească un cuantum de trei ani, așa încât ele să poată fi suspendate sub supraveghere, iar pentru Ion Bădițeanu, avocatul a solicitat o pedeapsă orientată către minimum special, pentru a putea fi suspendată condiționat.
Pentru foștii funcționari ai Administrației Financiare, apărarea a solicitat menținerea sentinței de achitare, afirmând că întreaga cercetare judecătorească și probele din dosar converg spre nevinovăția lor. Instanța se va pronunța pe 20 iunie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0296 secunde