De la înființare și până în prezent, polițiștii din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit sute de dosare penale pentru contrabandiști. Oamenii legii au "curățat" în special terminalul PTF Constanța Sud Agigea. Peste un milion de articole au fost
confiscate și, dacă acestea ar fi ajuns pe piață, ar fi valorat peste 57 de milioane de lei.
Țările precum China, Turcia sau Taiwan sunt cele mai recunoscute pentru "calitatea" mărfurilor. Acestea sunt principalele surse de articole contrafăcute, care ajung la magazinele din toată țara, la prețuri de marcă originală. În-cărcate în containere care ajung din alte țări în Portul Constanța, contrabandiștii speră să nu fie controlate cum trebuie și astfel să fie transportate în depozitele comercianților.
Așadar, hoțomanii se îmbogățesc înșelând persoanele care, din necunoștință de cauză, cumpără articole "Nike", "Puma" sau "Louis Vuitton", însă sunt doar niște… chinezării.
Sărbătorile de iarnă, mană cerească pentru contrabandiști
Greul însă de abia acum începe. Sărbătorile de iarnă ur-mează să vină și, odată cu ele, comercianții evazioniști sunt în culmea fericirii. Aceștia au două opțiuni: fie im-portă o cantitate de marfă, dar declară în vamă doar o parte din ea, fie introduc în țară produse contrafăcute, de o calitate îndoielnică. Majoritatea așa zișilor comercianți sunt contrabandiști.
În aproape un an de activitate, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit nu mai puțin de 125 de dosare penale. Dintre acestea, 84 de dosare penale au fost întocmite la terminalul PTF Constanța Sud Agigea.
Bunuri în valoare de 57 de milioane de lei confiscate
Un bilanț întocmit de oamenii legii scoate la iveală numărul îngrijorător al produselor contrafăcute care trebuiau să ajungă pe tarabele din țara noastră. Astfel, peste 1.250.000 de articole au fost depistate și confiscate de polițiști în aproape un an de zile. Dacă ar fi fost originale și vândute pe piață, bunurile ar fi valorat aproape 57 de milioane de lei.
Majoritatea bunurilor confiscate de polițiști sunt articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării pentru cei mici.
Toate produsele contrafăcute au fost confiscate de autoritatea vamală. Următorul pas este acela de a preleva mostre din fiecare bun, pentru a fi trimise spre expertizare. Odată ce există dovada legală că aceste produse sunt contrafăcute, se constituie o comisie. Această comisie decide dacă se distrug sau, dacă titularul de marcă dorește, pro-dusele pot ajunge la asociații caritabile.