Dumitru Albotă, membru al clanului Raim din Mangalia:

"Stau arestat de șapte luni, deși la dosar nu sunt probe"

966

Magistrații de la Tribunalul Constanța au continuat, ieri, audierile de martori în dosarul în care Dumitru Albotă, Sinan Suliman Iusein, Onasis Ismail, Ion Dacian Roșca, Erol Omer, Vasile Dumitru, Alberto Mustafa, Daniela Gabriela Șuchianu, Marius Cătălin Ioniță și Mirela Bălan sunt acuzați de comiterea infracțiunii de tentativă de omor (Albotă), violare de domiciliu, lovire sau alte violențe, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice (ceilalți inculpați).
Potrivit rechizitoriului, la data de 25 octombrie 2011, în jurul orei 19, mai mulți indivizi au pătruns în curtea unei locuințe din cartierul Coloniști, din Mangalia, unde-l căutau pe membrul unui clan rival.

Procurorii spun că Albotă l-a lovit pe un copil de 12 ani ce i-a ieșit în cale cu un obiect în cap, provocându-i o fractură craniană înfundată și hemoragie, leziuni care i-au pus viața în pericol. Oamenii legii spun că Albotă și Suliman au tăbărât apoi cu răngile și pe proprietarul imobilului, care a încercat să riposteze și să-i gonească pe agresori din curtea sa.
Ieri, în fața judecătorilor de la Tribunal, au fost audiați mai mulți martori care, unii dintre ei, și-au schimbat declarațiile pe care le-au dat la Parchet.
Sheila Hasan, vecină cu partea vătămată, a declarat că "în seara incidentului a văzut că au venit 3-4 mașini, din care au coborât mai mulți băieți". Ea a intrat în casă cu copilul, iar la un moment dat, a auzit vocea unei femei care striga: "A murit copilul meu!".
Giumazie Mustafa este o altă vecină a părții vătămate. Aceasta a spus că, la un moment dat, a văzut oprind mai multe mașini, iar apoi a intrat în casa unei vecine. Deși în declarația sa dată la Parchet se consemna că "a văzut pe geam niște indivizi înarmați", ieri, în fața judecătorilor, martora a negat că ar fi declarat acest lucru, afirmând cu tărie că nu a văzut așa ceva. De asemenea, dacă în mărturia consemnată la Parchet se menționează că i-ar fi fost frică de moarte, ea a spus, ieri, senină, judecătorilor că nici pe departe nu a încercat vreun sentiment de teamă.
Un alt martor, Valeriu Crăciun, agent de pază la Spitalul Municipal Mangalia, a declarat judecătorilor că, în seara incidentului, mai multe persoane se strânseseră la spital. "Între cei veniți au fost discuții, dar nu a fost scandal și nici nu s-au lovit", a declarat martorul.
Instanța a dispus, la termenul de ieri, trimiterea unei adrese la Serviciul de Medicină Legală Constanța pentru a preciza modalitatea în care va fi expertizată partea vătămată, dacă va fi fixată o zi în acest sens sau aceasta se poate prezenta oricând pentru examinare.
De asemenea, Dumitru Albotă, singurul care se află în stare de arest preventiv în acest dosar, a solicitat judecătorilor, încă o dată, eliberarea provizorie sub control judiciar.
"Sunt arestat în baza unor declarații contradictorii. Martorul cu identitate protejată este o persoană pe care o cunosc și care este în legături de rudenie cu partea vătămată. Stau arestat de șapte luni deși la dosar nu sunt probe", a spus Albotă instanței.
Magistrații au rămas să se pronunțe în acest sens.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6537 secunde