Sunteți în concediu pe litoral? Iată ce vă sfătuiesc polițiștii

83
1
Sunteți în concediu pe litoral? Iată ce vă sfătuiesc polițiștii - politistilitoralprevenire-1376308643.jpg

Articole de la același autor

Pe lângă activitățile specific polițienești de combatere a infracțiunilor, polițiștii constănțeni au acționat și în acest week-end pe linia prevenirii diferitelor fapte antisociale. Dat fiind fluxul mare de turiști sosiți pe litoral în acest sfârșit de săptămână, polițiștii cu atribuții pe linia prevenirii criminalității au acționat în stațiunile de pe litoral împărțind flyere cu recomandări preventive turiștilor în Satul de Vacanță cât și în stațiunile Mamaia și 2 Mai. Activitățile preventive au continuat  cu consilierea elevilor aflați în tabere, fiindu-le oferite sfaturi în vederea petrecerii timpului liber fără a avea experiențe nedorite.


Toate aceste activități au drept scop creșterea gradului de informare a turiștilor și elevilor pentru reducerea riscului de victimizare și de implicare în activități infracționale pe perioada vacanței. Cu cei mici, polițiștii au abordat o tematică diversă, referitoare la măsurile de siguranță pe care trebuie să le adopte atunci când sunt singuri acasă sau la locul de joacă, când sunt plecați la bunici sau cu părinții în concedii etc. Copiii au fost încântați de prezența polițiștilor, iar la finele activității, ce a avut un caracter interactiv, aceștia au avut ocazia să demonstreze că au asimilat recomandările oamenilor legii.


Iată câteva sfaturi preventive, pentru a nu ajunge victime ale infractorilor: 


- Nu expuneți sumele de bani pe care le dețineți! Nu lăsați nesupravegheate pe plajă lucruri de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filmat etc.). Câteva momente de neatenție sunt de ajuns pentru ca infractorii să le sustragă.
- Acordați o atenție sporită supravegherii copilului dumneavoastră; aglomerația și mediul străin reprezintă factori de risc ce pot favoriza pierderea acestuia. Asigurați-vă că știe numele și numărul de telefon al părinților, precum și adresa la care locuiește. Învățați-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată și să apeleze la un polițist sau la un adult însoțit de un copil.
- Manifestați grijă față de bunurile dumneavoastră! Este indicat să aveți în portofel doar suma de bani necesară pentru cheltuielile curente.
- Păstrați portofelul/geanta în fața dumneavoastră, aproape de corp, cu deschiderea către interior și protejată cu cotul!
- Lăsați-vă lucrurile de valoare, banii, documentele în seiful hotelului! Luați la dumneavoastră numai sumele necesare efectuării plăților curente!
- Dacă vi s-a repartizat o cameră la un etaj inferior, nu lăsați geamurile deschise! Este calea cea mai ușor accesibilă hoților!
- Închideți ușile de la balcon/terasă (acestea pot fi ușor escaladate)!
- Parcați autoturismul într-un spațiu bine iluminat sau păzit, închideți geamurile și asigurați-vă că l-ați încuiat și nu lăsați în acesta obiecte de valoare: genți, poșete, telefoane mobile, laptopuri, camere video, bagaje - acestea pot fi tentante pentru hoți. Indiferent de perioada pentru care părăsiți autovehiculul, nu uitați să conectați sistemul de alarmă.
 
Pentru situațiile de urgență în care este amenințată siguranța dumneavoastră, a familiei sau a bunurilor, ori pentru alte situații în care legea o impune, apelați numărul unic de urgență 112.


Comentează știrea

FofawFDG
19 august 2014
khxNAQGqWLGTN

wmeMur lduufnabtktz, [url=http://qqlpskgmlacm.com/]qqlpskgmlacm[/url], [link=http://qhgqmzfhvnoe.com/]qhgqmzfhvnoe[/link], http://mpnmzfhqecqc.com/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.42 secunde