Suspecții din dosarul Bucur, puși în libertate

240
< 1 min citire
Vasile Novac și Iulian Florea, cei doi suspecți din cazul "Bucur" vor fi cercetați în stare de libertate.
Ei sunt acuzați de crearea unui prejudiciu de 133.000 de lei, prin comiterea infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Tribunalul Constanța a respins, ieri, recursul procurorilor prin care cei doi atacau măsura Judecătoriei de a-i cerceta în libertate. Cazul a debutat la Poliție pe 21 noiembrie, când reprezentanții SC "Mittal"
SA Galați au reclamat furtul a două role de tablă de 40 de tone. Tabla fusese expediată către o societate din Portul Constanța Sud Agigea, dar nu a ajuns la destinație.
Conform anchetatorilor, cele două role de tablă au fost încărcate în mașina unei societăți de transport din Galați, la volanul căreia se afla Vasile Novac. Rolele au ajuns în cele din urmă într-o locație din Galați. Apoi, Novac a pornit spre Constanța, unde s-a înțeles cu Iulian Florea, gestionar al firmei care trebuia să primească tabla, și au stabilit ca Novac să aducă documentele de însoțire a mărfii, iar Florea să pună ștampila deși tabla a rămas în Galați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0283 secunde