Suspectul care a furat banii din seiful Casino Merkur a fost capturat de polițiști

1099

Articole de la același autor

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut, ieri, de polițiștii de la Secția 3, după ce în cursul lunii iulie a anului trecut a sustras aproape 65.000 de lei din seiful unui cazinou la care era angajat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, subinspectorul Radu Croitoru, tânărul a fost depistat de lucrătorii secției 3 Poliție în incinta unui magazin, după ce încă de anul trecut fusese dat în urmărire generală.
Andrei Cristian Eremia s-a angajat, în 2007, la Casino Merkur, situat în zona Delfinariu, și se ocupa de întreținerea aparatelor electronice de jocuri de noroc.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 4 iulie 2007, el a sosit la muncă la ora 22 și a început să verifice starea tehnică a aparatelor.
În jurul orei 5 dimineața, tânărul și-a terminat programul și a plecat către casă fără a da nimic de bănuit agenților de pază ai cazinoului. Abia spre seară, angajații firmei aveau să descopere dispariția unei importante sume de bani, în momentul în care au efectuat monetarul, dintr-un seif lipsind 64.800 lei, echivalentul a peste 20.000 de euro. Imediat, reprezentanții societății au declanșat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care au dispărut banii. Abia seara, când au constatat că Andrei Cristian Eremia nu a mai venit la serviciu, ei au anunțat Poliția și au reclamat furtul.
Oamenii legii au vizionat înregistrările camerelor de supraveghere din care reieșea că Eremia este cel care a luat banii.
Anchetatorii au precizat că el avea toate cheile de la birourile cazinoului și că, în jurul orei 5, cu doar câteva minute înainte de terminarea programului, folosindu-se de chei potrivite, a descuiat seiful, de unde a luat banii.
La timpul respectiv, polițiștii intraseră în alertă, însă tânărul dispăruse deja de la domiciliu, el fiind dat în urmărire generală.
În cursul zilei de ieri, după capturarea sa, Eremia a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunerea de arestare preventivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7923 secunde