Sute de jandarmi, pe poziții la europarlamentare

214
< 1 min citire
Aproximativ 300 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "TOMIS" vor participa la asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, în cele patru județe din zona de competență, respectiv Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași, atât în perioada premergătoare, cât și pe timpul desfășurării referendumului și alegerilor europarlamentare, din data de 25 noiembrie 2007.
Lt. col. Sorin Mustățea spune că, în această perioadă, câte un detașament de jandarmi va fi detașat în județele respective, iar un al cincilea, detașamentul destinat acțiunilor speciale și intervenției antiteroriste, va rămâne în Constanța, ca rezervă de intervenție, fiind în măsură să intervină oriunde va fi nevoie în zona de competență.
Jandarmii vor acționa prin patrulare auto în zona secțiilor de votare, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale.
De asemenea, în municipiul Constanța, vor asigura ordinea publică la preluarea buletinelor de vot de la tipografie și la predarea acestora către Biroul Electoral Județean.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0279 secunde