Sute de șoferi vitezomani au fost sancționați de polițiștii rutieri din Constanța și Tulcea

122
< 1 min citire
Sute de șoferi vitezomani au fost sancționați de polițiștii rutieri din Constanța și Tulcea - dbac42a7140749eca555b96acc902d49-1763123588.jpg
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, în cooperare cu Serviciul Rutier Tulcea, au desfășurat, la data de 13 noiembrie, o activitate pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor grave în rândul conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză.
Activitățile au fost desfășurate în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, fiind angrenați 33 de polițiști.
 
Potrivit IPJ Constanța, în urma acțiunii au fost aplicate 232 de sancțiuni contravenționale, 144 dintre acestea fiind aplicate nerespectării regimului legal de viteză.
Valoarea sancțiunilor contravenționale este de aproximativ 157.000 de lei.
 
Ca urmare a nerespectării prevederilor legale în vigoare, respectiv pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale admise pe un anumit sector de drum, au fost reținute 15 permise de conducere.
 
Autoritățile amintesc faptul că pentru depășirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză se reține permisul de conducere și se eliberează dovadă înlocuitoare a acestuia fără drept de circulație.
„Conduceți prudent, cineva vă așteaptă acasă!”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.069 secunde