Tânăr cercetat după ce a tras cu un pistol cu bile în două persoane pe stradă

70
< 1 min citire
Tânăr cercetat după ce a tras cu un pistol cu bile în două persoane pe stradă - masina-de-politie-1779440757.webp
Polițiștii din Galați au deschis un nou dosar penal pe numele unui tânăr de 24 de ani din Tecuci, acuzat că a tras cu un pistol cu bile din plastic asupra unei femei de 35 de ani, după ce anterior fusese reținut pentru un incident similar în care victima a fost un bărbat.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-ar fi petrecut pe 19 mai, când tânărul, aflat la volanul unui autoturism, ar fi deschis focul cu arma tip airsoft asupra unui bărbat de 58 de ani pe o stradă din municipiul Tecuci. Victima a suferit răni la abdomen și la mâna stângă, având nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, în aceeași zi, bărbatul ar fi tras și asupra unei femei de 35 de ani din Tecuci, provocându-i leziuni care necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.
Polițiștii precizează că tânărul urmează să fie prezentat Judecătoriei Tecuci cu propunere de arestare preventivă, anchetatorii considerând că acesta reprezintă un pericol pentru ordinea și siguranța publică, conform News.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0681 secunde